Grupul PIN Primul Importator ORACAL Aniversează 20 de ani de parteneriat cu producătorul german ORAFOL Europe GmbHşi 30 de ani de activitate.
Până acum au susţinut 2 zile de seminarii: STAHLS' -materiale şi echipamente
de termotransfer şi colări auto -ORACAL, însoţite de o cină aniversară cu
Umor, Vinuri Alese şi muzică din Maramureş
Scurt istoric al Firmei PIN Fragment din discursul Cetăţeanului Pop Ion Nicolae
Mulţumim foarte mult conducerii ORAFOL Gmbh, în special D-nei Evelyn Zocher şi delegatului companiei,
D-na Dorothee Muenzner.
Mulţumim partenerilorSTAHLS’,
D-nei Stephanie Schnur şi Dl. Tom Kuster. De asemenea, mulţumim colaboratorului nostru profesionist, cu o experienţă de
peste 25 ani în domeniu, Dl. Manfred Hunold, pentru amabilitatea faţă de propunerea noastră şi solicitudinea cu care a răspuns invitaţiei noastre.
Mulţumim tuturor invitaţilor pentru că ne fac marea onoare de a fi alături de noi la această dublă aniversare: 20 de ani de ORACAL, primul importator din România şi 30 de ani de activitate privată de când a luat fiinţă GRUPUL PIN.
PIN PLUS PIN SRL este membră a Grupului de Firme PIN – afacere de familie.
A luat fiinţă în luna Mai, anul 1985 - pe baza unei autorizaţii de funcţionare în calitate de mic meşteşugar: pictor decorator – pe numele de POP Ion Nicolae.
Susţinut îndeaproape de soţia mea - POP Iuliana – ne-am propus “să luăm taurul de coarne”....Am găsit în Legislaţia Socialistă... această formă de “Autorizaţie/Intreprindere
Inedito-Capitalistă”.
De la început, obiectul principal de activitate erau lucrări de Comunicări Vizuale. Adică: grafică comercială pentru elevi (sonete)... pentru şcoli (embleme matricole)... s.a. La scurt timp - 1986 - s-a adăugat promovarea tehnologiei de vârf… filmări video – deşi costul aparaturii era exorbitant la vremea aceea, aprox. 2 Dacii 1300 noi, sau costul unui apartament cu 3 camere.
Chiar la început… din anul 1985 - am simţit nevoia să îmi definesc afacerea.
Aşa a luat fiinţă Atelier PIN – atelier de creeaţie grafică - care de fapt a primit numele şi statutul oficial abia în 1990 – odată cu înfiinţarea “Asociaţiei de Familie Atelier PIN”. În anul 1991... s-a născut primul SRL dintr-un şir de firme: SC Atelier PIN SRL.
Intuind schimbarea cerinţelor pieţii… ne-am orientat şi spre alte lucrări: producţia de material didactic… Din 1992 – am renunţat în scurt timp, la toate lucrările care au adus atâtea satisfacţii şi bunăstare materială familiei mele… VENISE TIMPUL SĂ NE REINVENTĂM... !!
Am început şi importul de materiale autocolante pentru Ind. Publicitară, Primul Partener extern fiind Raflatac - Finlanda.
În 1993 am descoperit foliile ORACAL şi am început să importăm de la vecinii noştri dinspre Vest.
Cu multă emoţie ne-am îndreptat în vara lui 1994 spre producătorul foliilor ORACAL – ORAFOL GmbH – Oranienburg, Germania. Am întâlnit-o prima oară pe D-na Evelyn Zocher – cadru important în conducerea societăţii.Mulţumesc şi pe această cale dânsei, conducerii firmei şi partenerilor germani de fiecare zi...
Fără susţinerea lor continuă, dedicată... şi implicată la maximum – nu am fi putut asigura calitatea serviciilor comerciale cu care v-am obişnuit în toţi aceşti ani şi pe care le apreciaţi atât de mult.
Fabrica germană a devenit în toţi aceşti ani Producător de Referinţă - Mondial.
Aş putea să vă povestesc multe despre vizitele mele la Noua Fabrică... de exemplu: la
a 3-a, sau a 4-a vizită, pur şi simplu nu găseam intrarea la sediul ORAFOL... cu greu am reuşit să o identific... şi am primit explicaţia: că au mutat strada... erau ani cu o dezvoltare explozivă... greu de anticipat !!
Viziunea producătorului german a funcţionat... dorea doi importatori pentru România !!
Decizia aceasta nu se putea negocia. Neavând de ales... am acceptat-o.
Din competiţia dintre importatori... a avut de câştigat toată lumea: Producător - Utilizator Final... inclusiv Importatori !!
Mulţumim şi firmei SC ALGERNON SRL pentru efortul comun în cauza ORACAL Romania.
Calitatea germană, consecventă, talentul şi ingeniozitatea partenerilor noştri, au dus în toţi aceşti ani, la o continuă îmbogăţire a sortimentaţiei foliilor autoadezive ca: utilizare, nr. de culori şi calitatea foliei.
Gândindu-ne la această complexitate de utilizări şi bogăţia mare a reperelor cromatice, sloganul nostru “PIN – Bucuria Culorii” îşi are pe deplin rolul şi rostul în crezul din afacerea noastră –
cu Foliile Autoadezive.
Am fost foarte bucuroşi de semnarea acestui contract.
Într-un moment de inspiraţie... am identificat sloganul comercial - care a început să deschidă orizontul partenerilor noştri - de-a lungul întregii ţări: “Distanţa nu este o problemă !!”.
Pentru anii aceştia de explozie tehnologică din jurul nostru cu: smartphone-uri, email-uri, pagini web, facebook, twitter, comunicare intensă: scrisă, audio, video... este de neconceput efortul mental care-l făceau firmele mici când trebuia să se aprovizioneze de la o distanţă de câteva sute de km... adică de la un furnizor localizat “unde se pune hârta în cui şi intră vântu’ în ţară”...
La începutul anilor ’90 faxul era ceva greu de intuit... adică o “drăcovenie” ciudată, dificil de înţeles dacă nu aveai tangenta directă cu ea.
Pur şi simplu noua Eră a Tehnologiei venea spre noi... iar noi - Românii post-socialişti... eram încă derutaţi...
ŞTIAM CĂ NU VA FI UŞOR, ŞTIAM CĂ ESTE FOARTE DIFERIT - de ceea ce făcusem până atunci…
Dar... mai ŞTIAM CĂ TREBUIE să facem mai mult pentru FIRMA noastră, pentru FAMILIA noastră, pentru SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ, care era la început de drum ÎNTR-O ALTĂ ERĂ…
Era foarte greu… în primul rând nu aveam modele...!
Totuşi eu şi asociata/soţia mea aveam un uşor avans - în mentalitatea capitalistă…
Susţinerea reciprocă - dintre noi şi ca întreprinzători... - a dus rând pe rând, la surmontarea nenumăratelor greutăţi inerente unui nou început... ca Societate Civila în România şi ca Societate Comercială - Importatoare - cu responsabilităţi la nivel naţional.
Din raţiuni comerciale s-au născut noi societăţi: PIN PLUS PIN SRL,
ORAPIN SRL… s.a. - reunite sub numele generic - Grupul de Firme PIN.
PIN este un cuvânt foarte popular la nivel mondial... şansa mea - datorită unei coincidenţe…Dacă pentru miliarde de oameni PIN înseamnă Personal Identification Number, pentru părinţii mei în 1953, însemna că s-a născut POP Ion Nicolae, al 5-lea şi ultimul - baiat al lor.
PIN - pentru mine, Familia mea, Asociata mea şi Echipa mea înseamnă: Pasiune, Inovaţie, Nonconformism – adică NOU/EVOLUAT/IMPLICAT.
Ca să glumim: zodiacul meu pomicol, nu putea să fie altul decât ”Zodiacul Arborelui PIN”.
De asemenea, obişnuiesc să glumesc la întâlnirile cu partenerii asiatici “I am mister PIN – not Mr. Bean...” Fonetic este amuzant şi mai uşor pentru partenerul meu să-şi reamintească de mine.
Am început ca mic meşteşugar (azi: PFA sau I.I. - Intrep. Individuală) – autorizat ca pictor decorator - cunoscut în multe licee şi şcoli din Ardeal – au fost ani în care am lucrat SONETE pentru câte 200 de clase de liceu...
Am reuşit în câţiva ani să devin chiar producător de material didactic şi papetărie - la nivel Naţional.
Eram conştient de posibilităţile mele modeste ca producător de papetării şi material didactic... şi de explozia multinaţionalelor în anii care vor veni.
Prin întâlnirea cu ORAFOL... În următorii ani am devenit unul dintre cei mai importanţi promotori ai Know-How-ului… noilor materiale şi a tehnologiei - din comunicările vizuale/publicitate – în România.
În anii următori am căutat mereu la Expoziţiile vizitate în diferite colţuri ale lumii - să găsim materiale semnificative şi mai puţin cunoscute. Ne-au atras foliile magnetice, foliile de termotransfer… ş.a.m.d. – continuând astfel transferul de know-how spre partenerii noştri din România.
Din anul 1998 am început să îmi pun problema completării ofertei cu echipamente… Am ratat pe puţin… reprezentarea echipamentelor Roland în România.
Am simţit importanţa noii Ere care tocmai se năştea: Era Printerelor Large Format.
Eram în tratative finale pentru a aduce primul printer de la Matan – Israel, bazat pe transfer termic – cu riboane celofanate.
GHINION. Nu încăpea pe uşile de la Sala Palatului - unde aveau loc Expoziţiile de Sign în acea perioadă – anul 2000.
Totuşi anul 1999 ne-a adus parteneriatul cu GCC – Taiwan. Producător de Echipamente: Cutting Plottere, Lasere… ş.a.
Primul dintr-un şir de parteneri/producă-tori de echipamente – care au urmat - din: Taiwan, China, Italia, SUA…
În toţi aceşti ani m-am simţit norocos, eu împreună cu asociata mea, cu familia mea, cu echipa de colegi pe care o conduc!
Ne-am străduit MEREU… să punem accentul pe dezvoltarea personală şi profesională.
Societatea Românească fiind în noua Eră – Capitalistă – adică într-o continuă efervescenţă… am rulat fără voia noastră un număr substanţial de angajaţi.
Le mulţumim tuturor, şi îndeosebi celor care au fost alături de noi peste/aproape 20 de ani: Ana Lakatos, Radu Şerban, Alexandru Tatar, Rusu Orest… Mara Catana.
Mulţi dintre ei erau tineri la început de carieră în viaţă... Unii dintre ei au ales să rămână în acest domeniu... reuşind chiar performanţe deosebite.
A se vedea Dl. Zavackyi Zoltan – de la Big Print – ş.a.m.d.
Desigur că a fost o mare bucurie pentru noi – Intreprinzătorii: Asociaţi/Părinţi – când în 2003 s-a întors de la studii de peste Ocean, şi ni s-a alăturat şi fiica noastră - Lavinia POP.
Din 2003, Lavinia este direct responsabilă de activitatea din Bucureşti – şi-i MULŢUMESC!
De multe ori în viaţă - Bucuria Deplină nu ţine mult…
Se împlinesc anul acesta 7 ani - de când a plecat dintre noi, soţia şi asociata mea Iuliana POP.
Simţim totuşi… că a rămas aproape de Crezul nostru… şi de Echipa PIN.
..De asemenea, aprecierea şi recunoştinţa noastră se îndreaptă zilnic spre Divinitate.. MULŢUMIM!
Vă MULŢUMIM tuturor celor de faţă - că aţi fost şi sunteţi mereu alături de noi… - Întreprinzătorii... şi Echipa PIN!
MULŢUMIM, de asemenea, tuturor celor care au fost, sunt şi vor fi alături de noi: cu Gândul, cu Acţiunea, cu Sufletul!
ÎMPREUNĂ FACEM CA LUCRURILE SĂ SE ÎNTÂMPLE! LA MULŢI ANI – NOUĂ TUTUROR! Paul, Lavinia, Cetăţeanul PIN şi Echipa