Interviu cu Dl. Alexandru Oprica realizat de Virgiliu Hodorogea
Alexandru Oprica - KPT
Virgiliu Hodorogea: Suntem la Print&Sign 2019, în standul KPT, un stand absolut de nelipsit la toate târgurile de print unde stăm de vorbă de această dată nu cu domnul Nicolae Oprica ci cu fiul dânsului, domnul Alexandru Oprica pe care îl invit să ne facă o succintă prezentare a noilor echipamente expuse la Print&Sign 2019. Vă rog domnule Alexandru Oprica să începeţi prezentarea cu această maşină de făcut cutii pe care aţi adus-o în premieră din câte am înţeles la Print&Sign. Alexandru Oprica: Mulţumesc mult pentru interviul acesta, într-adevăr KPT este o firmă nelipsită atât de la târgurile Print&Sign cât şi de la cele de packaging.
Despre maşina de făcut cutii vă pot spune că aceasta este o maşină expusă în premieră la standul nostru, iar cu ajutorul ei clienţii pot eficientiza procesul de ambalare şi sigilare a cutiilor. Ea este de fapt un agregat format din două maşini plus o bandă transportoare. În prima maşină, care face parte din ansamblul de maşini, cutiile sunt deschise, formate şi apoi le este lipită baza, după care în cea de-a doua parte cutiile care au fost deschise sunt umplute cu produsele necesare, urmând ca în ultima parte ele să fie închise cu banda adezivă.
Virgiliu Hodorogea: Tot la dumneavoastră în stand am văzut că mai sunt expuse şi alte maşini pentru realizarea de ambalaje. Alexandru Oprica: Da, pentru ambalaje mai avem expus echipamentul AutoBOX care este o maşină ce poate produce serii mici de cutii, tirajul fiind de aproximativ 500 de bucăţi pe oră. Ea transformă bucăţile de carton brut, în urma operaţiunilor de ştanţare şi biguire în cutii gata de folosit.
Virgiliu Hodorogea: Referitor la segmentul echipamentelor de finisare, am să vă rog să continuaţi prezentarea despre maşinile de spiralat, mai ales că am văzut că aveţi expusă şi o maşină de spiralat la care firma dumneavoastră a adus anumite îmbunătăţiri tehnice. Alexandru Oprica: Este o maşină de producţie parţial îmbunătăţită de noi la KPT, putem spune că este o maşină formată din două părţi, o parte concretizată printr-o maşină de perforat, necesară perforării calendarelor, agendelor şi a altor articole care necesită perforare, căreia i se adaugă maşina care aduce plus-valoare, adică cea de asamblat cu spiră metalică.
Virgiliu Hodorogea: Ce alte echipamente mai aveţi expuse la Print&Sign 2019? Alexandru Oprica: Avem expusă la stand şi o ghilotină de format 78 cm, pentru care avem inclusiv un film de prezentare realizat în timpul procesului de producţie, ghilotina aflându-se în lucru efectiv, pe care toţi clienţii îl pot vedea dacă se abonează la pagina noastră de youtube, pe care o pot găsi căutând “Kronstadt Papier Technik”.
Virgiliu Hodorogea: Veţi fi prezenţi şi cu alte echipamente destinate producţiei de ambalaje la târgul PackShow 2019? Alexandru Oprica: Având în vedere că distanţa dintre cele două târguri este destul de mică, nu vă pot oferi un răspuns foarte clar, dar în măsura în care vom putea, vom face act de prezenţă.
Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc pentru interviul acordat. Alexandru Oprica: Şi eu vă mulţumesc mult.