ALGERNON Concursul Internaţional “COLANTORUL Anului 2019” s-a desfăşurat la S.A.B. Interviuri cu: Dl. Adrian Ghinguleac - director general ALGERNON, Dl. Emil Cornel Jifcu- câştigătorul concursului Colantorul Anului 2019, Dl. Traian Moldovan- câştigător World Wrap Masters la FESPA 2019
Virgiliu Hodorogea: Suntem la standul ALGERNON de la S.A.B. 2019, la finalul concursului “COLANTORUL Anului 2019” alături de câştigătorul concursului, domnul Emil Cornel Jifcu din Craiova, dar şi împreună cu Arbitrul Internaţional al acestui concurs, domnul Traian Moldovan, câştigător la rândul său al celui mai prestigios Concurs de Colantări - la FESPA 2019, în primăvară, la München.
Am să vă rog să începem interviul nostru cu câştigătorul de astăzi, domnule Jivcu, în primul rând vă rog să ne spuneţi cum a fost concursul din aceste trei zile de la SAB 2019? Emil Cornel Jifcu: Pentru că eu am participat pentru prima dată la un Concurs Internaţional, pentru mine trebuie să mărturisesc, a fost o experienţă unică, interesantă, dar în acelaşi timp plăcută, pentru că am lucrat şi am cunoscut concurenţi redutabili din România dar şi din străinătate, am concurat chiar alături de cineva din Austria, am văzut stiluri de lucru diferite, iar materialele de lucru asigurate ALGERNON au fost din Gama Premium şi astfel am avut ocazia să lucrăm cu toţii chiar foarte bine şi sper să continui această experienţă şi să mai vin şi la alte concursuri.
Virgiliu Hodorogea: Noi îţi dorim să câştigi şi alte concursuri internaţionale şi acum am să-l rog pe arbitrul de astăzi - Traian Moldovan să ne spună la rândul său câteva cuvinte despre acest concurs, dar nu înainte de a sublinia că şi el câştigat anul acesta concursul de la FESPA München 2019, şi în primul rând aşteptăm să ne spui dacă şi pentru tine vor urma anul viitor alte concursuri internaţionale?
Traian Moldovan: Da, pentru mine în anul 2020 va urma un turneu internaţional, doar că de această dată nu o să mai particip în calitate de concurent şi o să fiu probabil Arbitru Internaţional la mai multe concursuri din întreaga lume, voi fi în juriu.
Virgiliu Hodorogea: Atunci poate vei ajunge să-l jurizezi chiar şi pe Jivca Emil Cornel, din nou la un concurs internaţional? Traian Moldovan: Da, posibil, dar ţin să menţionez că a fi în juriu este mult mai greu decât a fi concurent.
Virgiliu Hodorogea: O să te întorci la lucru în Austria, la aceeaşi firmă? Traian Moldovan: Da, până la viitoarele concursuri internaţionale voi continua să lucrez în Austria.
Virgiliu Hodorogea: Iar tu, Emil Cornel Jifcu, vei continua să lucrezi la Craiova? Emil Cornel Jifcu: Da, la firma Car Fashion din Craiova.
Virgiliu Hodorogea: Este o firmă cu tradiţie în domeniul colantărilor auto? Emil Cornel Jifcu: Da, Car Fashion este o firmă veche, cu tradiţie putem spune, cunoscută în piaţă de 15 ani.
Virgiliu Hodorogea: Deci sunt 15 ani de tradiţie în Colantări Profesionale la Craiova, unde se lucrează cu folii profesionale de la ALGERNON, cred că cei foarte tineri au creat această cerere de “Tuning Auto” de calitate pe piaţa locală. Emil Cornel Jifcu: Exact, dar şi foarte multe firme de transport internaţional au apelat la aceste servici profesionale de inscripţionare-colantare auto cu folii profesionale.
Virgiliu Hodorogea: Eu vă mulţumesc pentru interviu şi îţi doresc Emil Cornel Jifcu să câştigi multe alte concursuri, iar ţie - Traian Moldovan îţi doresc să participi la cât mai multe jurizări în Concursuri Internaţionale de Colantare. Traian Moldovan: Mulţumesc. Emil Cornel Jifcu: Mulţumesc şi eu.
Virgiliu Hodorogea: Suntem la finalul concursului “Colantorul Anului 2019”, organizat în standul firmei ALGERNON, în cadrul expoziţiei S.A.B. 2019, iar domnul director Adrian Ghinguleac are din nou amabilitatea să ne spună câteva cuvinte de final de concurs, pentru că acest concurs a devenit o tradiţie pentru târgurile auto din Bucureşti. Adrian Ghinguleac: Da, într-adevăr a fost o mare bucurie să putem organiza şi în acest an cel mai renumit concurs de colantare din România aici la SAB 2019. Ne propunem să facem lucruri deosebite şi în continuare în acest domeniu, iar anul viitor vrem să schimbăm puţin şi să venim cu ceva mult mai dinamic.
Acum în 2019, concursul “Colantorul Anului” a fost de un real succes, dovadă fiind publicul care s-a adunat la standul ALGERNON în toată această perioadă, de vineri până duminică, au fost 3 zile cu foarte mulţi spectatori şi clienţi interesaţi. Nivelul concurenţilor a fost unul foarte ridicat, mult mai bun decât în ceilalţi ani.
Virgiliu Hodorogea: Trebuie să spunem că aţi avut şi concurenţi din străinătate în acest an. Adrian Ghinguleac: Da. A fost primul an în care concursul “Colantorul Anului” a devenit unul internaţional. Am avut invitaţi deosebit de valoroşi în concurs, a fost prezent chiar şi cel mai bun colantor din Germania, am avut prezenţi colantori din Austria şi drept dovadă a fost foarte greu pentru juriu să ia o decizie finală în ceea ce priveşte câştigătorul acestui concurs.
Virgiliu Hodorogea: Noi românii ne-am bucurat foarte mult în primăvara 2019, pentru că cel mai bun colantor din Austria - un român - a fost premiat chiar la ‘FESPA München 2019’ - este vorba de Traian Moldovan despre care am preluat şi noi un articol de pe site-ul FESPA 2019, iar dânsul a fost prezent astăzi la standul ALGERNON în calitate de Arbitru Internaţional, iar într-una din zile am avut ocazia deosebită de al urmării şi într-o sesiune de colantare demonstrativă. Vă mulţumesc pentru că
l-aţi cooptat în echipa ALGERNON şi am înţeles că veţi continua colaborarea cu el. Adrian Ghinguleac: Şi pentru noi a fost o bucurie să avem un Campion Mondial la Colantări chiar între membrii juriului la concursul nostru şi de asemenea, şi ceilalţi trei membrii ai juriului, subliniez că au un nivel chiar foarte ridicat şi se pot compara cu orice colantor din lume.
Virgiliu Hodorogea: Unul dintre membrii juriului a fost câştigător acum doi ani la “Colantorul Anului” desfăşurat la Print&Sign? Adrian Ghinguleac: Da, este vorba de Cosmin Stan, iar alături de el în acest an a mai jurizat Răzvan Farcaş şi Manfred Hunold, oameni de reală calitate, cu o vastă experienţă în ceea ce priveşte colantarea.
Virgiliu Hodorogea: Acum vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte şi despre autocolantul care a fost folosit în finala concursului pentru că este vorba de un autocolant nou, de înaltă calitate şi care a fost inscripţionat chiar la ALGERNON. Adrian Ghinguleac: Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră este vorba despre ultima noutate în ceea ce priveşte materialele de colantat auto, acest material a fost lansat anul acesta la FESPA München şi este din punctul meu de vedere soluţia cea mai calitativă pentru colantări auto în viitor.
Virgiliu Hodorogea: Pe lângă această calitate deosebită a autocolantului, a putut fi remarcată de asemenea imaginea imprimată pe autocolant, aceasta având un design deosebit de modern. Cu ce echipament a fost imprimat autocolantul? Adrian Ghinguleac: Imprimarea a fost făcută pe un echipament Roland chiar de noi, la sediul ALGERNON.
Virgiliu Hodorogea: Deci am avut în concurs atât folia de top, dar şi echipamentul pe care aţi realizat imprimarea autocolantului putem să spunem că a contat în aceeaşi măsură? Adrian Ghinguleac: Bineînţeles, imaginea aleasă de colegii de la marketing dar şi calitatea imprimării realizată pe Roland au reprezentat şi ele un factor de succes.
Virgiliu Hodorogea: Firma Roland este cotată ca fiind una dintre primele două companii la nivel mondial, aşa se spune în piaţă, cum apreciaţi ideea? Adrian Ghinguleac: Da, Roland este un producător foarte bun, lucrăm foarte bine cu aceste echipamente.
Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc pentru acest interviu. Adrian Ghinguleac: Mulţumesc şi eu.