Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor (23 aprilie 2019)
la Arcul de Triumf
_ _ Rândul pentru intrare a fost de 200m, pe trotuarul parcului Herăstrău / paralel cu
Grădina Japoneză.
Arcul de Triumf a reunit pe 23 aprilie, de Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, numeroşi pasionaţi de cărţi, în special părinţi şi copii.
Evenimentul organizat sub egida UNESCO se desfăşoara pe 23 aprilie în fiecare an, cu scopul promovării lecturii, a publicării cărţilor, dar şi pentru susţinerea şi protejarea drepturilor de autor.
La Bucureşti, Editura Litera şi Primăria Capitalei prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, au marcat această zi prin evenimentul "Noaptea Cărţilor Deschise"
la ARCUL de TRIUMF
Noaptea Cărţilor Deschise, ediţia 2019, este evenimentul care deschide campania "Cartea în Triumf", o acţiune de promovare a lecturii în Anul Cărţii, organizată de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.
De la ora 19.00 până la miezul nopţii, Arcul de Triumf, simbolul victoriei şi al independenţei în România, şi-a deschis porţile şi a devenit gazda extraordinară a cărţilor şi a cititorilor.
A fost o ocazie unică de a descoperi acest monument-simbol deschis special pentru public cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii, amenajat cu spaţii inedite de lectură, biblioteci, cărţi pentru toate vârstele şi zone multimedia de informare culturală.
La ora 20.00, a fost proiectat pe ambele faţete principale ale clădirii un spectacol de video mapping
care a transformat exteriorul Arcului de Triumf
într-o imensă bibliotecă virtuală.
Având cartea, arta şi istoria locului drept teme centrale, această animaţie modernă cu efecte tridimensionale inedite şi dinamice, a deschis iubitorilor de carte un univers fantastic de cunoaştere.
Opere celebre ale omenirii, cărţi rare sau noutăţi, cele mai frumoase biblioteci de pretutindeni, toate acele imagini au fost îmbinate într-o magie interactivă de culoare, lumină şi sunet. Ilustraţia evenimentului a fost realizată de Mura.
Biletul de intrarea fost , unul simbolic, o carte din propria bibliotecă.
Ulterior, toate cărţile strânse de la cititori vor fi selectate şi donate în comunităţi defavorizate.
Ziua Cărţilor 2015 - la Palatul Parlamentului
Ziua Cărţilor 2015 - la Palatul Parlamentului
- La Madrid, pe 26 aprilie 2019, I.C.R. - Institutului Cultural Român va prezenta traducerea volumului „Singurătate şi destin“ de Emil Cioran.
Tot în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, la Madrid, va avea loc cea de-a 14-a ediţie a Nopţii cărţilor - sub titlul
„La Noche de los libros“.
Reprezentanţa de la Madrid a Institutului Cultural Român participă pe 26 aprilie, la sediul său, cu prezentarea traducerii volumului „Singurătate şi destin“ de Emil Cioran.
Evenimentul va avea loc la ora 19.00, la sediul I.C.R. Madrid.
La eveniment vor participa Christian Santacroce, traducătorul volumului, Pablo Javier Pérez López, doctor în filozofie, editorul Alejandro Hermida şi hispanista Ioana Zlotescu.