Konica Minolta lansează AccurioPro Connect, un software inovator destinat optimizării fluxului de lucru
Comunicat de presă
Konica Minolta lansează AccurioPro Connect, o soluţie inovatoare pentru gestionarea fluxului de lucru care automatizează procesarea pretipărită, cu scopul de a veni în sprijinul clienţilor prin economisirea timpului şi reducerea costurilor.
Concepută pe un portofoliu extins de soluţii software de printare digitală industrială, această aplicaţie inovatoare este pilonul central din clasa software AccurioPro, o gamă vastă de instrumente şi soluţii modulare destinate creşterii profitabilităţii, în contextul nevoilor de dezvoltare şi schimbare continuă a industriei.
AccurioPro Connect de la Konica Minolta se configurează foarte uşor, asigurând fluxuri de lucru personalizate şi intuitive ce reduc incidenţa erorilor umane şi costurile generate de acestea.
Realizată pe baza aplicaţiei Dispatcher® Phoenix, soluţia AccurioPro Connect automatizează procesele la cote maxime de eficienţă printr-o funcţionalitate simplificată, fără a afecta calitatea excepţională a printării.
Specificaţiile sale inovative asigură productivitate optimă în procesul de printare a diferitelor materiale, facilitând procesele de lucru.
Soluţia software oferă funcţii speciale, dedicate optimizării fluxurilor de lucru.
AccurioPro Connectse poate conecta cu alte aplicaţii software, prin simpla apăsare a unui buton sau prin conexiune de la distanţă, cu ajutorul unui smartphone sau a unui computer. Procesele de printare, care în mod normal necesită mai multe operaţiuni manuale, pot fi acum complet automatizate, iar resurse importante vor putea fi folosite în alte scopuri. Dedicată furnizorilor de printare industrială, soluţia poate fi utilizată pentru realizarea broşurilor, direct mail şi servicii generale de printare, precum cărţi de vizită sau alte materiale de birotică. Achim Ricks, Manager al Diviziei de Soluţii de Printare Profesională din cadrul Konica Minolta, a declarat:
"Feedback-ul clienţilor noştri a fost extrem de pozitiv. Procesele de producţie care, în mod normal, necesitau o oră, din cauza setărilor manuale, pot fi realizate acum în doar câteva minute.
În funcţie de proiect, cu ajutorul soluţiei AccurioPro Connect, companiile pot economisi câteva ore pe zi şi pot reduce costurile forţei de muncă."
Charles Lissenburg, General Manager în cadrul Diviziei de Soluţii de Printare Profesională, a menţionat:
"Într-o eră a vitezei şi a tehnologiei revoluţionare, achiziţionarea unui nou echipament de printare nu mai este suficientă pentru asigurarea profitabilităţii.
Este nevoie ca firmele din zona serviciilor de printare să investească într-o gamă de soluţii pentru a-şi optimiza profitabilitatea şi simplifica fluxurile de lucru.
AccurioPro Connect subliniază angajamentul Konica Minolta de a veni în sprijinul clienţilor, în scopul creşterii profitabilităţii. Este o soluţie deosebit de importantă ce permite automatizarea unei serii largi de procese de lucru."
Despre Konica Minolta Business Solutions România Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată pe 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc. Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa de peste 26 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri.
La fel ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2016 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.
Konica Minolta Business Solutions Româniadistribuie şi asigură servicii pentru echipamente multifuncţionale, faxuri, imprimante, echipamente de tipar digital şi oferă Servicii Optimizate de Imprimare bazate pe soluţii complete de management al documentelor.
Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul Konica Minolta
Imagini ale produselor sunt disponibile pe: www.konicaminolta-images.eu
Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare. Pentru informaţii detaliate despre Konica Minolta: Viorica Mocanu, Marketing Manager
Tel.: +40 21 207.4560;
marketing@konicaminolta.ro www.konicaminolta.ro