O nouă perspectivă asupra culturii Biblioteca Naţională a României - Deschiderea oficială a noului sediu
Sub sloganul “Ce este o bibliotecă naţională?” s-a desfăşurat în 23 aprilie 2012 deschiderea oficială a noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României în prezenţa domnului Mihai Răzvan Ungureanu, Prim-ministrul României, domnului Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnului Marko Bela, Viceprim-ministrul României, gazda evenimentului fiind doamna Conf. Dr. Elena Tîrziman, director general al Bibliotecii Naţionale a României
Conf. Dr. Elena Tîrziman - Director general al Bibliotecii Naţionale a României
Bine aţi venit la noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României. Regăsim în colecţiile bibliotecii teme de proiectare, caiete de sarcini, planşe şi schiţe privind noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României. ŞI iată că după mai bine de 40 de ani, în diverse etape - 20 de ani de proiectare şi o construcţie până în 1989 şi alţi mai bine de 20 de ani după 1989, suntem în măsură să vă adresăm această urare de bun venit. Este un sediu nou, modern, multifuncţional, un sediu care va permite acestei biblioteci să-şi exercite şi să-şi realizeze toate funcţiile şi atribuţiile sale specifice. Vorbim despre un sediu care va permite relaţionarea cu bibliotecile judeţene, cu bibliotecile specializate, cu cele de învăţământ, cu cele de patrimoniu, îndeplinindu-şi astfel rolul său coordonator şi metodologic. Un sediu care va permite ca activităţi generale sau proiecte la nivel naţional şi internaţional, precum proiectele de digitizare, proiectele de catalog naţional partajat sau colectiv, proiecte tematice, să fie realizate corespunzător. Un sediu care va permite publicului larg, utilizatorilor de toate categoriile să vină şi să-şi petreacă timpul liber şi să aibă acces la informaţii. Un sediu care va permite Bibliotecii Naţionale să devină reprezentativă la nivel naţional şi internaţional, aşa cum merită. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi de-a lungul anilor, mulţumim oficialităţilor care au fost prezente alături de noi de la începuturile acestor proiecte materializate abia acum şi vă rog să-mi permiteţi să-mi asum şi rolul de moderator şi să-l invit pe domnul Ministru al Culturii, domnul Kelemen Hunor să ne adreseze câteva cuvinte.
Kelemen Hunor - Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Bună ziua. Domnule Prim-ministru, domnule Viceprim-ministru, doamnelor şi domnilor ambasadori, doamnelor şi domnilor, onorată asistenţă, aşa cum v-am promis anul trecut în noiembrie, iată-ne pe 23 aprilie 2012 la deschiderea oficială a Bibliotecii Naţionale a României. Este o zi importantă şi nu întâmplător am stabilit ca să fie în această zi deschiderea oficială a bibliotecii, pentru că astăzi este Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Nu întâmplător a fost aleasă această zi, Ziua Internaţională a Cărţii, deoarece în 1616, pe 23 aprilie, a murit Shakespeare şi Cervantes. Dar, cu câteva sute de ani mai târziu, tot pe 23 aprilie s-a născut Vladimir Nabokov. Sigur, astăzi sărbătorim şi Ziua Bibliotecarilor din România. ŞI iată-ne astăzi în noua casă a culturii scrise. A fost un efort financiar uriaş şi nu numai din partea Guvernului României început acum mai bine de 20 de ani, care a fost abandonat şi ulterior reluat. Lucrările au fost reluate în anul 2009 şi anul trecut au fost finalizate dintr-un împrumut contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în cadrul unui program în care sunt incluse mai multe lucrări importante, cum ar fi Teatrul Naţional din Bucureşti, Palatul Culturii din Iaşi. Acum câteva săptămâni aţi fost alături de noi la Palatul Regal, la sala tronului şi la celelalte săli expoziţionale. Daţi-mi voie să fac o scurtă paranteză despre rolul statului în viaţa culturală. Este o întrebare care se întoarce mereu în actualitate şi răspunsul la această întrebare (care este rolul statului în cultură?) poate să fie un răspuns diferit de fiecare dată. Dar eu am convingerea că statul, în secolul XXI, cel puţin în zona noastră, în Europa, nu poate şi nu are dreptul să se retragă din finanţarea culturii. Fiindcă, de oriunde am lua şi orice analiză am realiza, putem să ajungem la o singură concluzie: fără intervenţia statului, în sensul bun al cuvântului, fără susţinerea din partea bugetului naţional şi a bugetelor locale, cultura, instituţiile culturale nu au cum să funcţioneze. Deci, de aceea eu susţin că un rol important în viaţa culturală, în păstrarea patrimoniului cultural naţional dar şi în creaţia contemporană sunt necesare o intervenţie şi un parteneriat cu statul. Societatea civilă a înţeles acest lucru, instituţiile culturale ştiu acest lucru. Eu sunt convins că, aşa cum în 2008 un studiu ne-a arătat că la GRP-ul (Gross Rating Point ) României industriile culturale, cultura aduce un procent de aproape 8%, sunt convins că acest procent trebuie să se întoarcă într-o formă sau alta. Sigur, când vorbim despre bibliotecă, nu putem vorbi doar despre carcasă, nu putem să vorbim doar despre clădire. Într-adevăr s-a simţit lipsa clădirii, dar aceasta nu reprezintă totul, eu sunt convins că biblioteca trebuie să reprezinte o instituţie vie, o instituţie interactivă, o instituţie unde omul când intră să se simtă acasă. (Fragment)
Mihai Răzvan Ungureanu - Prim-ministrul României
Vă mărturisesc că am o firească emoţie, pentru că în ciuda faptului că am crescut în biblioteci şi lângă bibliotecari, n-am avut niciodată prilejul să le vorbesc direct. Cred că nu întâmplător ziua de 23 aprilie este ziua celor care slujesc în templele cărţii. La urma urmei, patronul acestei zile este Sf. Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Biruinţa este finalul oricărei strădanii pe care bibliotecarul o duce în faţa cărţii şi în faţa cititorului şi învinge întotdeauna propunând lectura ca parte a vieţii fiecărui om care trece pragul unei biblioteci. Celor care sunt astăzi purtătorii acestui nume le doresc La Mulţi Ani!
În continuare aş dori întâi să încep cu oamenii, impresionat fiind de locul în care mă aflu. Aşadar doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, dacă bibliotecarul medieval era bibliotecarul cu frică şi dragoste de Dumnezeu şi cu dragoste de cărţi, primul autor al renaşterii de fapt, bibliotecarul care i-a urmat, dezbrăcând roba monahală, este iubitorul de cărţi aproape împătimit al lor aşa cum Antonio Magliabechi a rămas în istorie, bibliotecarul familiei De Medici, cel care avea în memorie, spun cronicile, cataloagele tuturor bibliotecilor din Florenţa. În enciclopedia franceză, la 1751, bibliotecarul este şi vă citez: “persoana care este însărcinată să se îngrijească de creşterea unei biblioteci, care trebuie să cunoască limbile vechi şi moderne, cărţile, ediţiile şi tot ce are legătură cu istoria literelor, comerţul de librărie şi arta tipografică”. Foarte multe personalităţi ale culturii mondiale au fost bibliotecari. Hanovra, astăzi, îl celebrează pe Leibniz, primul mare bibliotecar al Universităţii germane. Bibliotecarul luminilor este specialistul. Cel care se apleacă înspre cărţi şi profesie şi de la el încoace, de acum 200 de ani, bibliotecarul este considerat profesionist, deţinătorul unei arcane pe care doar experienţa şi practica traiului lângă slova scrisă o desăvârşesc.
În 1879 se constituie în Franţa prima diplomă profesională a acestui domeniu. Bibliotecarul secolului XIX este specialistul care se apleacă atât către cărţi şi profesie cât şi cu mult respect şi multă aplicare către utilizator. În secolul XX, odată cu generalizarea accesului la informaţie, bibliotecarul este specialistul în ştiinţa informării, specialistul în stocarea, selectarea şi accesarea surselor informaţionale. Ce vrem noi astăzi de la un bibliotecar? Să pornim de la premisa că şi cartea şi biblioteca sunt parte a educaţiei. Biblioteca joacă un rol de mediere între cantitatea mare de informaţii şi cititor. Îl iniţiază pe cititor în obţinerea rezultatelor propriei curiozităţi, îl iniţiază ce să caute în labirintul enorm al informaţiei. Bibliotecarul este, de fapt, o persoană cu un enorm dinamism cultural şi care numai aparent pentru cine nu ştie joacă un rol de umbră. De fapt, el este garanţia de existenţă a oricărui autor.
Ce dorim de la biblioteca publică? În comunism, biblioteca publică avea un rol de sortare şi conservare, păzitorul porţilor. În primul rând un centru de informare şi nu în ultimul rând un loc al cenzurii. Atunci biblioteca era destinată uzului educaţional direct, şcolar, gimnazial, liceal, universitar, excepţie făcând marile biblioteci tradiţionale ale României, Biblioteca Academiei, de exemplu. Astăzi, biblioteca este un spaţiu de intimitate al cititorului. Biblioteca este prietenoasă în raport cu fondul de carte şi prietenoasă în raport cu cititorul pe care îl adăposteşte. Biblioteca, astăzi, implică actul cultural în arii foarte vaste, de la expoziţii la conferinţe, despărţindu-se de distracţie, de entertainment şi dând acces oricărui cetăţean spre sobrietatea lecturii privită ca parte integrantă a propriei vieţi. Biblioteca este un mare spaţiu public în care bibliotecarul, prin toate acţiunile sale, face un marketing al informaţiei culturale. Eroarea pe care unii o comit când administrează o bibliotecă este să o gândească alocată exclusiv cititorului în sensul unui serviciu public. Obiecţia mea este următoarea: biblioteca, de fapt, trebuie să-şi găsească loc în viaţa fiecărui cititor, în aşa fel încât lectorul să cuprindă programul de la bibliotecă între activităţile sale elementare, cumva într-un raport asemănător cu rostul bibliotecii personale aşa cum o vedea Iorga la 1921. Spunea Nicolae Iorga atunci, felul în care un cititor alege titlurile reflectă personalitatea sa care este conturată în chiar actul căutării şi al alegerii titlurilor. O bibliotecă precum aceasta celebrează lectura ca act individual şi în acelaşi timp ca activitate publică esenţială. Îi certifică însăşi culturii rolul ei vital în devenirea umană. De fapt, ce se întâmplă în acest spaţiu? Accesul la carte este democratic şi cu o selecţie implicită, este egalitar pentru că toţi pot veni, solicita şi obţine ce este participativ. O bibliotecă nu poate exista fără cititorii săi. Închei cu cuvintele lui Kogălniceanu, când invitat fiind să ofere numele său primei mari biblioteci universitare din Iaşi, la începutul deceniului al VII-lea din secolul XIX, care a spus aşa: “bibliotecile nu trăiesc prin numele fondatorilor ci doar prin generaţiile care intră în clădire”. Vă mulţumesc tuturor, le mulţumesc miniştrilor care şi-au adus aportul la această superbă clădire, refăcută din ruinele unui comunism gri şi rece. Mă bucur foarte mult să văd în sală atâţia oameni care îmi sunt dragi. Vă mulţumesc domnule Ministru, domnule Viceprim-ministru, doamnă director pentru invitaţie.
Marko Bela - Viceprim-ministrul României
Doamna directoare, domnule Prim-ministru, domnule Ministru, Excelenţele voastre, doamnelor şi domnilor, nu m-am pregătit să ţin un discurs, dar recunosc că o astfel de clădire şi o astfel de instituţie ne inspiră pe toţi, şi pe mine şi probabil că şi pe dumneavoastră. În această sală sunt foarte mulţi bibliotecari, cărturari, oameni ai cărţii, oameni care iubesc cartea şi care trăiesc probabil între cărţi. În acelaşi timp, aceiaşi oameni trăiesc cu o anumită tristeţe eventual sau cu o anumită îngrijorare ideea dispariţiei cărţii, retragerii cărţi din viaţa noastră cotidiană. Mă gândesc că de acum 50-60 de ani un filosof, Mack Kuchen, a numit lumea cărţii “Galactica Gutenberg” şi în acelaşi timp a prevestit dispariţia acestei galactici. Iată că a trecut mai mult de o jumătate de secol de când s-a făcut această prevestire şi cartea nu a dispărut din viaţa noastră. Astăzi, din nou, foarte mulţi prevestesc această dispariţie. Dar cartea, ca şi obiect, poate să se schimbe. Cartea, ca obiect, este în permanentă schimbare. Dar sunt convins că ideea de carte pe care o iubim şi o apreciem cu toţii nu dispare şi nu va dispărea nicicând. Fiindcă sunt de acord cu cei care afirmă că de fapt cartea este o fiinţă vie. Cartea, de fapt, este omul. Mai mult, eu aş completa că totuşi cartea nu este pur şi simplu omul. Cartea este tot ce-i mai bun într-un om. Cartea este partea noastră mai bună şi mai preţioasă. Nu-i întâmplător, dacă ne gândim la istoria omenirii, că unul probabil dintre cele mai mari masacre din această istoria a fost incendierea bibliotecii din Alexandria, când au fost ucise mii şi mii de fiinţe vii, de fiinţe umane prin distrugerea acelei biblioteci. Deci cartea trăieşte împreună cu omul, cartea, de fapt, este tot ceea ce-i mai bun într-o fiinţă umană. Ce ar fi atunci o bibliotecă naţională? După părerea mea, biblioteca naţională este instituţia cea mai importantă în viaţa unei ţări, este instituţia cea mai importantă în viaţa unei naţiuni, fiindcă ea conţine toate posibilităţile şi toate informaţiile de care avem nevoie ca ţară, ca naţiune, ca popor pentru a ne duce mai departe spre viitor. Biblioteca naţională, aşa cum cartea este tot ce-i mai bun într-o fiinţă umană, este tot ce-i mai bun în fiinţa unei naţiuni, în fiinţa unei ţări, şi astfel cred că ziua de astăzi, când se deschide o nouă Bibliotecă Naţională a României, este o zi, un eveniment extrem de important în viaţa noastră. ÎI felicit pe toţi cei care au contribuit la această extraordinară realizare, doamna directoare, domnul Prim-ministru, toţi miniştrii şi toţi guvernanţii care au contribuit la această realizare într-o perioadă de austeritate, fiindcă în tot ceea ce priveşte valorile culturale nu trebuie să acceptăm ideea de austeritate şi trebuie oricând să sacrificăm posibilităţile materiale, financiare în interesul culturii şi în interesul valorilor culturale. Vă mulţumesc pentru că m-aţi ascultat.
Linkedin
